În care dintre următoarele religii este reîncarnarea o teză principală?
Răspuns corect: Budism
Arsius
ina, Sunt lucruri totalmente diferite. Învierea de la momentul Parusiei (sfârșitul lumii) este urmată de un lucru exclusiv spiritual, adică existența sufletelor fie în Împărăția Cerurilor, fie în iad. Acest lucru presupune încetarea existenței lumii fizice, materiale (din acest motiv fiind numit și sfârșitul lumii). Altfel spus, este vorba despre mutarea existenței noastre în plan exclusiv spiritual. Pe de altă parte reîncarnarea se referă la cicluri de existență care iau forme diferite în contexte diferite și în corpuri diferite, fiecare pierzându-și individualitatea la momentul trecerii în alt ciclu al existenței. De asemena, reîncarnarea, după cum îi spune și numele, se referă strict la un proces fizic, neavând o componentă spirituală.
Jkat
Intrebarea este gresita, reîncărcarea inseamna altceva, exact ce spune si Arius
Player
îuuu ce e asta