Cum se numește mașina, care merge ultima în cursa de ciclism?

O poveste despre sacrificiu şi onoare în Turul Franţei » Cum a suferit groaznic americanul Andrew Talansky şi ce avem cu toţii de învăţat de la el. Andrew Talansky a trecut linia de sosire la 32 de minute şi 5 secunde distanţă de Tony Gallopin, cu 5 minute înainte să cadă ultimul fir de praf din clepsidră, într-o perioadă în care nu mai exista podium de premiere, iar ceilalţi ciclişti erau demult pe masa de masaj. Rutierul cu tunică albastră, la care fanii se uitau ca la un animal exotic, a urcat în autocarul echipei şi a început din nou să lacrimeze încet. De data aceasta, de uşurare. Gloria, uneori, se înfruptă din suferinţă şi groază. În etapa a 12-a din Turul Franţei, cea mai dură întrecere din lume, nimeni nu ştie dacă viteazul Andrew Talansky va mai avea forţa să ia startul. Indiferent dacă o va face sau nu, şi-a predat lecţia. Oricum ar fi, Talansky a continuat. A înghiţit căţărare după căţărare, mereu sub farurile încruntate de voiture-balai, maşina-mătură responsabilă să colecteze rutierii fără speranţă de pe traseu, îndîrjit şi neînduplecat. Minutele au început să curgă în defavoarea lui. 10. 15. 25. Americanul Talansky a înaintat invariabil spre linia de sosire, o epopee a regăsirii spiritului de învingător, atunci cînd înfrîngerea pare mai clară ca niciodată, a strîns din dinţi continuu şi a împins bicicleta cu fiecare celulă din corpul său.

După cum se poate observa, a avut, are și va avea în continuare, un rol foarte important.

Ca vrăjitoarele, pe maturaaaaa🤣